miercuri, 21 decembrie 2016

Endometrioza, Sărbătorile și Oboseala Cronică


Oamenii nu pot vedea mereu când suferi. Mai ales când suferința interioară nu lasă urme la suprafață. Iar oboseala cronică nu e o simplă oboseală. Cea din urmă trece după un somn bun. Prima, presupune multe ore de somn și nicio garanție de rezolvare.

Pentru că se apropie sărbătorile de iarnă cu pași repezi ar trebui să iei în calcul și această oboseală cronică atunci când îți propui să muți munții din loc. Asta dacă nu vrei ca în ziua de Crăciun să fii îmbufnată și frustrată că nu ți-au ieșit toate așa cum îți doreai.

Hai să recapitulăm: oboseala cronică presupune să dormi minimum opt ore pe noapte și să te trezești cu 50% energie. Mai puțin de 7-8 ore de somn favorizează apariția diabetului, generează dereglări ale glandelor suprarenale și întrerupe funcționarea normală a tiroidei. Dimineața ta poate presupune să sari din pijamale direct în hainele de lucru, să îți duci copiii la școală, să mergi la birou, să predai proiecte, să respecți termenele limită... Asta înseamnă că, până la orele prânzului, rezerva ta de energie ajunge pe undeva la 10%, în cel mai bun caz. Te consolezi cu gândul că peste câteva zile este Crăciunul și te vei odihni atunci. Dar până la Crăciun, trebuie să treci de ziua de astăzi. E abia prânzul iar tu mai ai o mulțime de lucruri de făcut și te simți fără vlagă deja. Cafele, suplimente, Magneziu, vitamine... povești toate! Cu chiu, cu vai termini programul de lucru evident, fără prea mare randament. Dar acasă, te așteaptă lecțiile cu copiii, programul lor de seară, mâncarea pe care o ai de făcut, soțul care necesită și el atenție că doar nu e de mobilă în casă, curățenia de sărbători și pregăririle...iar tu....ai aproape zero energie. 

Undeva spre orele 20.00 deja te simți stoarsă și nu te mai poți ridica de pe scaun. Cumva simți că mergi pe sârmă și toată lumea te întreabă cum poți fi așa de obosită că dar noaptea dormi dusă. Și dacă mai adaugi și dureri cronice cauzate de endometrioză la tot cocktailul de mai sus ai rețeta perfectă pentru niște sărbători eșuate. Probabil îți amintești că și în anii trecuți ai muncit până în ultima clipă iar în de Crăciun ai dormit toată ziua pentru că erai extrem de epuizată ca să te mai poți bucura de ceva!

Ce-i de făcut? În primul rând trebuie să înțelegi că cei din jur nu te vor menaja niciodată dacă tu nu o faci! Așa că oprește-te din a te gândi că ești chiar așa de puternică încât să învârți toată lume ape degete când, defapt, tu pici de oboseală. Și, chiar dacă te-ai trezit cu bateriile încărcate la 70%, suprasolicitarea de astăzi îți va lua semnificativ din resursele de mâine! 

Și, chiar dacă tu știi că femeile au fost lăsate pe lumea asta să aibă grijă de toate aspectele vieții (casă, copii, curățenie, mâncare, cumpărături, soț, lecții, facturi, mișcarea de rotație a planetelor, etc.) sunt perioade în care nimeni nu te pontează pentru ele când nu ești în stare să faci nimic pentru tine. Mitul acesta cu ajutorul dat altora s-a spulberat în momentul în care omenirea a înțeles că nu-i poți ajuta pe alții dacă nu te ajuți în primul rând pe tine!

Așa că, acordă-ți răgaz să te refaci. Dă-ți voie să te odihnești și să respiri. Deleagă sarcinile și altora care au două mâini, picioare, creier și pot rezolva lucruri, în felul lor. Fii blândă cu tine și cu ceilalți! Angajează o firmă de curățenie dacă vrei să fie totul bec de sărbători și nu-ți consuma bruma de energie decât cu lucrurile cu adevărat importante. Până la urmă sărbătorile înseamnă bucurie și armonie, nu supliciu. Iar cei dragi și copiii ar prefera oricând atenția ta în locul unei case strălucitoare pe care, oricum, o fac la loc în 10 minute! 

Cu siguranță că nu-ți spun ceva ce nu știai deja! Și mai sigur vei spune că toate acestea sunt doar cuvinte frumoase dar practica dovedește contrariul! Ei bine, nu! Practica dovedește că un organism odihnit poate face într-un timp foarte scurt o mulțime de lucruri, iar unul refăcut după o foarte lungă perioadă în care a fost efectiv epuizat, poate chiar muta munții din loc!

Simțul acesta al unei datorii care planează asupra capului mai ceva ca sabia lui Damocles este doar în mintea noastră. Nimic nu trebuie pe lumea asta. Într-adevăr, responsabilitățile pe care le avem pot atârna foarte greu în mintea noastră dacă nu vor fi îndeplinite dar pentru a face asta este nevoie de energie. Și, atâta vreme cât nu vom înțelege că ea se capătă făcând ceva pentru noi, nu vom face altceva decât să adunăm frustrări.

Vrei niște sărbători altfel decât până acum? Vrei să te bucuri de ele și altfel decât stând în pat, epuizată? Atunci asumă-ți responsabilitatea propriului t[u timp de odihnă și relaxare, atât cât ai nevoie! Amintește-ți: suferința care nu se vede trebuie exprimată clar! Începe cu tine!

Vă doresc tuturor să aveți parte în primul rând de lucrurile care vă lipsesc! Să aveți răgazul clipelor pentru voi, să vă priviți cu mai multă îngăduință, să vă bucurați sănătoase de fiecare clipă de sărbătoare și să primiți în suflete bucuria, miracolul vieții, pe care aveți puterea și privilegiul să îl trăiți așa cum vă doriți! La mulți ani!

Sursa Foto: media.gettyimages.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu