duminică, 26 februarie 2017

Eu și Endo, o întâlnire cu și despre endometrioză


Vineri, 24 februarie, întâlnirea Eu și Endo pe care am organizat-o în colaborare cu Euromaterna a oferit pacientelor din Constanța oportunitatea de a discuta pentru prima dată, deschis, cu doi medici ai unui spital privat.


A fost o atmosferă impresionantă: am râs mult, am discutat și mai mult și, după cum știți, am și empatizat cu suferințele celor prezente în sală. Unele dintre paciente au venit însoțite chiar de soți, altele au venit cu mamele. Este un pas important în munca mea și, ceea ce s-a întâmplat vineri la Euromaterna reprezintă încă o dorință împlinită pentru mine: mi-am dorit să pot oferi pacientelor suport pe toate planurile. Și, iată că acum, cu ajutorul vostru și al medicilor care au venit la întâlnirea cu voi, am reușit! 

Aș vrea să mulțumesc încă o dată tuturor pentru participare, atât medicilor cât și pacientelor! Sper ca fiecare dintre cei prezenți au putut pleca acasă cu răspunsuri la întrebări care așteptau demult o asemenea oportunitate!

Să vă fie de folos și vă aștept cu drag și la următoarele întâlniri Eu și Endo!

Mai multe fotografii, în curând!

joi, 23 februarie 2017

Endo Mărțișor de la Eu și Endometrioza!


Ne pregătim de primăvară! Mai sunt doar câteva zile până la 1 martie, când Eu și Endometrioza va oferi pacientelor care participă la întâlnirile Eu și Endo, mărțișorul Endo! Până atunci vă încântăm cu câteva imagini cu drăgălașele figurine parfumate!





vineri, 10 februarie 2017

Eu și Endo de Dragobete, la Spitalul Euromaterna, Constanța


Vești bune pentru pacientele cu endometrioză precum și pentru cele interesate de problema infertilității vin în februarie de Dragobete! O nouă întâlnire Eu și Endo va avea loc pe 24 februarie, orele 14,00, la Constanța, de data aceasta, la Spitalul Euromaterna!

Eu și Endo deschide așadar seria întâlnirilor realizate în colaborare cu spitalul Euromaterna, la care vă așteptăm pentru o primă discuție cu medicii de acolo: doamna doctor Coralia Ștefănescu, Medic primar obstetrică-ginecologie, cu supra specializare în Medicina Materno-Fetală și Tratamentul infertilității de cuplu/reproducere asistată, Doctor în științe medicale și Coordonator al Departamentului de Medicină Materno-Fetală.

Alături de dânsa va fi și doamna doctor Virginia Șerbu, Medic Primar Obstetrică - Ginecologie, cu competențe în Ultrasonografie obstetrică, ginecologie și Histeroscopie, supra specializare în Tratamentul Infertilității și Tehnici de Reproducere Umană Asistată.


Cele două gazde și, totodată, invitate ale întâlnirii Eu și Endo vor fi bucuroase să vă răspundă la întrebările pe care le aveți în legătură cu endometrioza, șansele de fertilitate, tratamente hormonale, FIV, reapariția endometriozei post sarcină și cam tot ce vă frământă din sfera de competență a dumnealor.

Intrarea este liberă dar este nevoie de confirmarea prealabilă a participării voastre, în limita a 25 de locuri! Așadar, vă așteptăm la Euromaterna, la o nouă întâlnire Eu și Endo Constanța, în data de 24 februarie, orele 14.00!

Confirmarea de participare se face până în data de 22 februarie, la numărul de telefon: 0752866451.