Eu și Endo debutează la Barissimo, Constanța

Vineri, 2 decembrie, orele 17.00, noi, cele care ne-am hotărât să trecem la un alt nivel în analizarea endometriozei și descoperirea modalităților de a ne descurca cu ea, ne întâlnim la Constanța! Avem rezervare la Barissimo, pe Bulevardul Ferdinand nr 32, vis-a-vis de parcul Primăriei. Este barul acela drăguț cu multe cărți și fotolii de epocă și muzică bună.

Eu voi ajunge un picuț mai devreme și vă voi aștepta acolo. Masa rezervată este chiar la intrare, în partea stângă. Ne vedem acolo vineri, să punem endometrioza la cale .

Cele care abia acum văd anunțul sunt binevenite și ele, cu rugămintea să îmi dea un mesaj înainte, aici sau în privat, ca să știu să rezerv mai multe locuri.

Zi frumoasă tuturor, La mulți ani Andrelor, Andreelor, Andreilor și La mulți ani tuturor românilor, pentru 1 Decembrie!

Sursa Foto e pe poză :)

Întâlnirile Eu și Endo

Dragele mele, constatând interesul vostru pentru informarea cât mai corectă și detaliată, precum și aprecierea pe care ați acordat-o articolelor mele, m-am gândit să trecem grupul acesta de suport la un alt nivel.

După cum știți, în străinătate, persoanele care suferă de endometrioză beneficiază de grupuri reale de suport, cu întâlniri săptămânale, chiar și pentru bărbații interesați de felul în care își pot ajuta partenerele.

Drept urmare, aș dori să creez un astfel de grup, o comunitate care să se ajute singură în primă fază, sub diferite forme. De aceea m-am gândit să vă invit, în primă fază pe cele care sunteți din Constanța și împrejurimi la o întâlnire în care să ne cunoaștem, să ne spunem poveștile, să detaliem experiențele și să construim ceva împreună.

Intenționez ca, în timp, să aduc la aceste întâlniri cu voi medici de specialitate, ginecologi, endocronologi, nutriționiști, psihologi, acupuncturiști, specialiști în terapii complementare care să ne îndrume și să ne ajute în a ne putea descurca pe mai departe cu endometrioza sau adenomioza, afecțiunile care ne-au reunit și aici! Într-o primă fază însă, aș dori să ne cunoaștem și să știu nevoile fiecăreia ca, mai apoi, să pot structura fiecare întâlnire în parte în funcție și de necesitățile voastre.

Și, pentru că tot se anunță un week-end prelungit, v-aș propune celor care sunteți interesate, să ne vedem în data de 2 sau 3 decembrie (sau alegeți voi o dată convenabilă) pentru a ne cunoaște și a ne pune pe treabă. Menționez că intenția mea este de a organiza pe viitor și în alte orașe ale țării aceste întâlniri. La Ploiești, București, Curtea de Argeș și Câmpulung Muscel pot ajunge destul de ușor până la finalul acestui an dar, mai întâi aș dori să mă întâlnesc cu fetele din județul Constanța, după cum spuneam.

Așadar, cele interesate îmi pot lăsa mesaj privat sau îmi pot scrie aici și preferințele pentru dată. M-aș bucura să strângem rândurile și să fiți alături de mine în această încercare de a face mai multe pentru noi!

PS: Locația o voi anunța ulterior, în funcție de câte persoane sunt interesate. Va fi cu siguranță un loc liniștit, o ceainărie sau ceva de genul unde putem povesti în voie!

Sursa Foto: lh6.googleusercontent.com

Programarea mentală – un posibil remediu al durerii

De multe ori, o pacientă cu endometrioză testează pe pielea ei diferite praguri de durere. Unele acuză dureri înainte de menstruație, altele în timpul ei sau chiar după. Sunt cazuri în care durerile apar din senin, cu preponderență la ovulație dar nu numai.

Adenomioza, fiind o formă de endometrioză și ea, mai beneficiază de o sesiune de dureri: cea la controalele ginecologice. Pragul de durere este asemănător unei incizii făcute pe viu, fie că vorbim despre consult manual sau mecanic. În multe cazuri, o prelevare de probe sau o ecografie pot fi cel mai mare chin al unei paciente cu această afecțiune. Sângerările sunt și ele prezente în multe dintre aceste controale.

Este bine să știți însă importanța relaxării, pe care orice pacientă cu acest diagnostic ar trebui să o învețe. Un masaj înainte de controlul ginecologic este și el binevenit. De asemenea, orice formă prin care îți ajuți corpul să fie cât mai relaxat, va ajuta la rândul ei la facilitatea controlului, în condiții cât mai normale. În zona pelviană, terminațiile nervoase sunt mult mai sensibile decât în alte zone ale corpului, pe de o parte pentru că sunt afectate de enometrioză, pe de altă parte pentru că deservesc uterul, cavitatea care permite dezvoltarea și crearea unei vieți și, drept urmare, impulsurile nervoase trebuie să conlucreze pentru această concepție. Mai mult, fiind irigat cu ajutorul vaselor de sânge foarte prezente în zonă, dacă suntem agitate sau crispate sau ne gândim dinainte că acest control ginecologic va fi iarăși un chin, uterul va primi prin impulsurile nervoase de la acel nivel această informație, sângele va circula în zonă cu o viteză mult mai mare, fapt care va duce și la favorizarea durerii.

De aceea insist pe pregătirea mentală înainte de vizita la medic. Chiar dacă până acum experiența ne-a demonstrat că orice vizită poate fi însoțită și de durere, asta nu trebuie să fie neapărat o regulă. Din experiență am observat că vizitele la ginecolog nu au mai fost însoțite de dureri insuportabile în momentele în care m-am pregătit înainte de acestea. Pregătirea înseamnă: conștientizarea vizitei și a tot ce presupune aceasta, conștientizarea posibilității durerii (asta nu înseamnă frică ci doar să fii conștientă că ea poate apărea dar, la fel de bine, poate dispărea cu totul, instant), programarea mentală (îmi repet că sunt puternică, voi trece prin acest control fără să mă doară ceva, medicul se va purta delicat iar țesuturile mele nu vor fi lezate). În momentul în care te urci pe masă este necesar să îți repeți toate acestea în gând, cu mențiunea că frica nu are ce căuta în această programare mentală. Fii detașată în timpul consultului, nu opune rezistență interioară, gândește-te că medicul acela realizează consultul pentru a te ajuta, nu pentru a-ți face și mai mult rău. Detașează-te de senzațiile pe care le ai, fie că simți durere, fie că simți efectiv cum se umblă în interiorul tău. La ecografie sau prelevare de probe este important să vizualizezi că acele acțiuni îți vor aduce răspunsuri legate de afecțiunea ta și că acestea sunt procedurile normale pentru a afla cât mai multe informații legate de interiorul tău. În momentul în care conștientizezi că toate acestea sunt spre binele tău, cedezi inconștient controlul în mâna medicului. De asta este important să te programezi înainte mental și să te gândești că medicul tău se va purta cu blândețe în timpul controlului. 

Toate acestea îți sunt la îndemână și nu te costă nimic să le aplici. Din experiență vreau să menționez că puterea interioară cu care îți construiești puterea mentală ține de fiecare în parte. Iar durerea, știm foarte bine că este direct proporțională cu dimensiunea fricii! Drept urmare, vă invit să vă creșteți și să vă educați mental, în așa fel încât să vă eliminați fricile! În acel moment și durerile vor dispărea!

Sursa Foto: http://images.iop.org/

Bun venit, Endometrioză...

În urmă cu aproximativ 4 ani durerile au devenit prezente în viața mea de zi cu zi. Pe măsură ce a trecut timpul perioadele în care nu mă durea nimic se contabilizau în zile. Tratamentele pe care le luam erau, evident, degeaba, uneori însoțide de antibiotice repetate. Nimeni nu știa să îmi spună un adiagnostic clar. Ba, mai mult, îmi amintesc de medici care, văzându-mi istoricul medical într-un dosar destul de stufos (vă recomand să vă păstrați toate investigațiile pe care le faceți, de la analize de sânge, la ecografii, RMN-uri și scrisori medicale, chiar și rețete cu tratamente că este necesar să știți ce și cât ați luat) mi-au spus că sunt ipohondră că, o femeie de vârsta mea nu are cum să aibă atâtea probleme de sănătate și mi le inventez singură.

Durerile erau prezente zilnic. Cu timpul m-am obișnuit cu ele și am apelat la analgezice numai când depășeau pragul critic de suportabilitate. Și cum știu deja că am un prag de toleranță a durerii peste normal vă imaginați ce suportam zilnic, cu stoicism. Însă, în urmă cu aproximativ un an și jumătate, nimic din tot ce încercam nu mai funcționa și nu mai reușeam să temperez durerile. Medicii îmi spuneau ba că am boală inflamatorie pelvină, ba o inflamație a terminațiilor nervoase din zona pelvisului, ba răni pe tractul urinar de la nisipul de la rinichi, ba chiar că am probleme cu coloana lombară și îmi radiază durerea în ovare și vezică. Pentru toate acestea am luat câte ceva. Iar durerile au rămas tot acolo. 

La un moment dat, pe fondul pasiunii mele de a face medicina și, datorită faptului că aproape 4 ani m-am pregătit pentru medicină și, ulterior am stat ani de zile cu tratate de specialitate în brațe, m-am apucat să investighez de una singură: simptomatologie, efectele medicației, traseul nervilor, efectele bolii inflamatorii pelvine sau ale infecțiilor, etc. Așa am aflat de endometrioză și, în urma a ceea ce am citit și în tratatele de medicină, mi-am pus singură acest diagnostic.

Fericită că, în sfârșit afecțiunea mea are un nume, i-am spus medicului ginecoloc ce cred că am. Acesta, ca să mă liniștească, mi-a dat să fac CA 125 care, din spusele lui, ar fi trebuit să evidențieze prezența endometriozei. Dacă nu ieșea modificat, înseamnă că am eu endometrioză imaginară.

Evident, CA125 nu a relevat nimic. Numai că medicul respectiv a uitat să îmi menționeze și factorii care influențează rezultatul acestui marker tumoral, destul de neconcludent în multe cazuri de endometrioză.

Dezamăgită și cu încrederea de sine la pământ, am mai dus-o în durerile acestea încă ceva luni, până într-o noapte în care efectiv nu le-am mai putut gestiona deloc. Simțeam înțepături de parcă îmi scotea cineva uterul cu totul și mă răzuia pe viu pe verticala abdomenului. Durerile m-au ținut până aproape de zorii zilei când, tot cu ele, am adormit vreo două ore. A doua zi eram legumă, efectiv. Peste noapte luasem cocktail de analgezice foarte puternice iar durerea era tot acolo. Drept urmare m-am hotărât să mă duc în urgență la un medic ginecolog din orașul meu, despre care auzisem doar, referințe bune. 

După examinarea vaginală, moment în care (ca de altfel la fiecare astfel de examinare) aproape am sărit de pe masă de durere, după ce a studiat cu răbdare fiecare ecografie și foaie din istoricul meu medical a venit și diagnosticul: Endometrioză. Dar nu simplă ci, cu Adenomioză.

M-a văzut că zâmbesc și i-am spus de ce. M-a întrebat cum am ajuns la diagnosticul acesta, dacă m-am luat după mărturii de pe net și i-am povestit toți pașii documentării pe care am făcut-o. La final m-a felicitat. Era prima oară după ani buni în care parcă am simțit o ușurare că cineva nu mă credea ipohondră ba, mai mult, îmi confirma ceea ce știam deja despre afecțiunea mea. 

Diagnosticul a fost confirmat ulterior, la câteva zile distanță și de un alt medic, de data aceasta unul care studiază de ani de zile endometrioza și are la activ sute de cazuri diagnosticate și operate. Adenomioza pe care o am este o afecțiune destul de rară, drept urmare este mult mai puțin investigată și analizată ca endometrioza, la nivel mondial. În acest stadiu cel puțin, nu se pune problema de operație, deoarece este împrăștiată peste tot în muschii și membranele ce îmbracă organele interne din zona pelvisului, drept urmare nimeni nu mi-o poate opera, pentru că o astfel de intervenție ar însemna îndepărtarea totală a acestor mușchi.

Soluția? Tratamente, adjuvante și...o eventuală sarcină care m-ar scuti de dureri, cel puțin, vreme de câțiva ani buni. 

Cum am perceput toate astea la nivel de psihic? Povesteam (aici) cum am luat hotărârea să nu îmi las viața condusă de acest diagnostic combinat. Drept urmare, până în prezent, înarmată până în dinți cu această hotărâre am pornit la drum, mai departe. Sunt multe zile în care o oboseală cronică nu mă lasă să mă mișc din pat, chiar dacă nu durerile sunt cele care mă țintuiesc acolo. Însă, în afară de acele momente care, de regulă sunt seara, peste zi am căutat să îmi umplu cât mai tare gândurile și timpul, în așa fel încât să nu permit nici durerii nici gândurilor negre să mă acapareze. Și, până în prezent, funcționează de minune. Asta nu înseamnă că nu mă doare nimic ci, doar că durerile sunt suportabile, crize urâte nu am mai avut deloc, iar eu îmi văd în continuare de viață, mult mai liniștită și încrezătoare ca până acum.

Abordarea e simplă: Adenomioza este un diagnostic de care nu voi scăpa niciodată. Endometrioza nu este transmisibilă, nu este suficient cercetată, drept urmare, în loc să îmi pun cenușă în cap și să mă întreb de ce mi s-a întâmplat asta tocmai mie, mai bine învăț să trăiesc frumos cu ea și să mă bucur că, prin experiența mea, voi ajuta la cercetarea mai amănunțită a ei! Există viață și după un diagnostic de endometrioză!

Despre dezechilibre hormonale și alte "povești cu zâne"

Vă spuneam într-un alt material (aici) despre cum se manifestau durerile și în ce situații, ani la rând. Astăzi vă voi povesti despre modificările hormonale prin care am trecut, imediat cum am atins vârsta de 30 de ani.

În vara aceea (motiv pentru care nici nu am considerat că ar fi ceva de speriat) hormonii mei m-au făcut să îmi pun serioase întrebări legate de sexualitatea mea. Dacă până atunci eram o femeie...normală din acest punct de vedere, brusc, în acea vară, am simțit zile la rând cum apetitul meu sexual capătă proporții astronomice. Noaptea, în loc să mă odihnesc, avem tot felul de vise erotice. Ziua, nu mă puteam gândi la nimic altceva. Inițial am pus toate aceste aspecte pe seama faptului că, petrecându-mi mai tot timpul la malul mării e aproape imposibil să nu-ți zboare ochii și, implicit și poftele către tot felul de trupuri mai mult sau mai puțin acoperite de costume de baie.

Nu am considerat că ar fi o problemă așa gravă (până la urmă ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place) până în momentul în care m-am trezit foarte atrasă sexual de un bărbat cu un corp perfect sculptat dar, de care nu m-aș fi apropiat în alte condiții, absolut niciodată. Zile la rând mă chinuia în fel și chip imaginea lui. Toate aceste gânduri, coroborate cu faptul am luat în greutate în acea vară aproape 11 kilograme și că, brusc, începusem să mă sufoc (crezând eu că de la căldură sau de la astmul controlat pe care îl am) m-au determinat să vizitez (după mai bine de un an în care toate aceste manifestări nu s-au oprit) niște endocrinologi care mi-au descoperit noduli pe tiroidă, nivelul TSH-ului exorbitant iar ceilalți hormoni săriți efectiv pe pereți. Verdictul? Tiroidită autoimună.

Ar fi de menționat că, durerile de endometrioză erau la locul lor, chiar mai violente în momentele în care hormonii se jucau cum voiau cu organismul meu. Aveam niște dureri crunte de ovare, mai ales noaptea, când intensitatea hormonală depășea limitele “legale”. Din momentul în care am început tratamentul pentru tiroidă, lucrurile s-au calmat ca prin minune, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, horomonii mei mi-au lăsat nopțile în pace, masculii din jurul meu nu mai reprezentau motive pentru fantezii, iar durerile...ei bine, durerile s-au mai calmat și ele, dar nu au dispărut niciodată.

Ba, mai mult, în anii ce au urmat s-au intensificat simțitor. Dar despre cum am descoperit eu endometrioza vă voi povesti în materialul următor! 

Ceea ce este necesar să rețineți este faptul că orice dezechilibru, orice vă scoate din ritmul în care ați fost obișnuite să trăiți, orice disconfort pe care îl simțiți trebuie să vă pună pe gânduri. Nu faceți însă din asta un scop anume, fiecare dintre noi avem perioade mai mult sau mai puțin bune însă, dacă simțiți că sunt probleme în felul în care funcționați este necesar să începeți să investigați, apelând la ajutor specializat, de calitate. Și spun aste pentru că, sunt convinsă că fiecare dintre voi a întâlnit persoane cu diferite grade de pregătire care, mai mult v-au înrăutățit situația, în loc să vă ajute. Despre toate acestea vă invit să citiți materialul: Bun venit, Endomtrioză!

O poveste cu... Diphereline

Am auzit pentru prima dată despre acest produs farmaceutic abia acum câteva luni când, în cabinetul medicului care îmi urmărește endometrioza și adenomioza am aflat că este singura variantă pe care mi-o poate recomanda, diagnosticul meu de adenomioză instalată pe toată membrana peritoneală nefiind unul operabil chirurgical.

Prin urmare, fiind norocoasa unei adenomioze inoperabile trebuia făcut ceva și, singura variantă pentru acest tip de adenomioză rară a fost...Diphereline. Cea mai mare concentrație hormonală, de altfel. Toate bune și frumoase, cel puțin până mi s-au explicat efectele adverse (accese de violență extremă, depresie, dureri de oase și articulații, insomnii, multe kilograme în plus, etc). Mă pierduse după accesele de violență extremă. Acolo, gândurile mele au luat-o pe câmpii. Mă și vedeam strângând pe cineva de gât și legată cu cătușe și nu pentru partide de sex sălbatic.

Am plecat din cabinet cu aceleași gânduri. De ce Diphereline? Și de ce nu există altceva? Și ce se întâmplă dacă nu-l iau? Și de ce ar alege cineva un asemenea balamuc care, pe lângă inducerea menopauzei medicamentoase (pentru că acesta este principalul lui efect) vine la pachet cu un asemenea balamuc? Ce viață este asta? Nu era îndeajuns că, de ani buni mă luptam cu durerile, spărgeam sute de milioane de lei anual pe medici care îmi spuneau că am diagnostice imaginare și dureri și mai imaginare? Sau...nu suferisem deja mult prea mult la fiecare contact sexual dureros, însângerat și...aproape eșuat? Trebuia acum să mă confrunt cu alte și alte probleme?

O perioadă toate aceste gânduri nu mi-au dat pace. O perioadă care înseamnă fix week-end-ul după aflarea acestor vești, zile pe care le-am petrecut pe plajă, de dimineață până seara, de una singură. De ce singură? Cum de ce? Decizii de genul acesta nu iei cu nimeni altcineva. E vorba doar despre corpul tău, despre efectele unui medicament pe care numai tu le vei simți și, abia mai apoi le vor vedea/simți și restul la tine. 

După acel week-end am luat decizia să nu las endometrioza să-mi dicteze pașii în viață. Îmi doresc multe de la viața mea și de la mine, drept urmare eu și nu endometrioza trebuie să îmi trasez pașii vieții mele. M-am hotărât să fac prima injecție cu Diphereline și, chiar dacă am amânat momentul preț de o lună până la următoarea menstruație, am făcut injecția cu pricina, abia după ce mi-am adunat din toate părțile toate informațiile despre care simțeam că am nevoie pentru a lua cea mai bună decizie pentru mine.

În această lună am discutat cu o mulțime de oameni, de la ginecologi, la psihologi, psihiatri, specialiști în terapii alternative, acupuncturiști și nutriționiști. Informațiile primite de la fiecare dintre ei nu au exclus tratamentul cu Diphereline însă, toți m-au asigurat că această luptă optimistă la care am pornit eu trebuie făcută în coroborare cu mai multe specialități. 

Nopțile însă, când nimeni dintre cei de mai sus nu era lângă mine, rămâneam cu gândurile mele la...Diphereline. Și întrebările curgeau ca și în acel week-end de pe plajă. Până în momentul în care acul seringii mi-a atins pielea m-am întrebat dacă, oare este bine ce fac. Însă am mers mai departe pentru că, varianta era să stau ca și până acum, să nu fac nimic. Ori, această variantă nu o puteam accepta. Încrederea că cineva, undeva, îmi trimite această endometrioză ca un semnal de alarmă, nu ca pe o pedeapsă, plus încrederea că eu pot ține în frâu o viață cu endometrioză îmi sunt în fiecare clipă prezente în minte. 

Rezultatul? Sunt luni bune de când nu am mai avut o criză violentă cu dureri aproape imposibil de suportat. Iar Diphereline-ul, cu toate că nu a trecut foarte mult de când l-am administrat, își face treaba, fără să mă sâcâie așa cum credeam. 

Poate unele dintre voi, cu cazuri mai grave, operabile sau mult prea la început vor crede că este prea devreme să vorbesc despre efectele lui și că sunt încă novice din moment ce am atâta optimism. Vreau doar să remarc că endometrioza este o experiență individuală, personală, care poate diferi complet sau poate fi foarte asemănătoare la mai multe persoane. Ce găsiți aici este experiența mea, pe care vi-o ofer, iar ceea ce vă luați din ea este strict la latitudinea voastră.

Diphereline este pentru mine doar un medicament și atât. Endometrioza, doar o altă afecțiune. Nimic din toate acestea nu mă definește pe mine ca om, ca spirit. Dar, despre toate acestea, într-un articol viitor!

Iubită... neiubită?

Povesteam în articolul anterior cum au început durerile mele în ceea ce privește contactele sexuale. Se spune de multe ori că endometrioza este boala femeilor neiubite. Neiubite, de ce? De cine? Eu nu cred în astfel de stereotipuri. Femeile cu endometrioză ajung să fie neiubite în primul rând din cauza durerilor insuportabile care însoțesc majoritatea actelor sexuale și a sângerărilor. În niciun caz, această boală nu apare ca o consecință a lipsei de sex.

Ce faci însă când constați că ești prea tânără pentru un astfel de diagnostic ce te condamnă la o viață departe de normalitatea unei relații de cuplu? În primul rând, nu disperi. Orice agitație, oricât de mică, orice teamă de durere, orice gând proiectat într-o astfel de situație nu face altceva decât să îți intensifice durerile în timpul unui contact sexual. 

Mai apoi, nu dai înapoi! Ce înseamnă asta? Înseamnă că nicio partidă de sex nu seamănă nu o alta, drept urmare nici durerile tale nu pot fi mereu nici la fel ca intensitate, nici la fel de prezente. Este foarte important mentalul aici, chiar dacă în astfel de situații, numai cerebrală nu ți se cere să fii. Însă mentalul te va ajuta mult, atunci când îți vei repeta că îți dorești acel moment și că actul în sine nu va deveni deloc un supliciu ba, mai mult, vei tremura de plăcere la final. 

Contează tare mult și partenerul. Unui străin nu-i poți pune în cârcă corvoada unui diagnostic de endometrioză (care, apropo, nu se ia!!), în așa fel încât să ai pretenția că te va înțelege și va avea grijă de tine. Însă, partenerul tău de viață va fi foarte atent în astfel de momente cu tine. O lubrefiere naturală te va ajuta să treci mult mai repede și confortabil peste primul contact. Din experiență îți pot spune că lubrefianții artificiali nu prea ajută în astfel de momente ba, mai mult, sporesc senzația de arsură și durerea provocată de orice atingere, oricât de mică. Ce-i drept, aceste senzații nu durează la nesfârșit însă, odată ce le testezi, cheful pentru momente romantice e dus demult pe apa sâmbetei. Însă, nu înseamnă că toate femeile cu endometrioză pot simți aceleași senzații. Poate tu ești excepția! 

Endometrioza poate să nu fie un chin, iar femeile diagnosticate cu această afecțiune trebuie să înțeleagă că, deși într-un mod ciudat, natura le-a ales să fie mai speciale decât altele! Așa că tot răul spre bine! Aveți liber la orice vă poate face să vă relaxați în timpul unui act sexual, atât mental cât, mai ales, fizic. Este foarte important ca nervii și musculatura abdomenului să fie extrem de relaxate în astfel de momente. 

Cum facem asta? Învățați-vă partenerii să vă facă masaj. Nu orice masaj, ci unul potrivit pentru afecțiunea voastră. Cel thailandez ajută mult. Pe lângă el, căutați persoane specializate în masaj pentru infertilitate, care ajută și în cazuri de endometrioză și învățați de la ele, apoi aplicați împreună cu partenerii voștri.

Toate tehnicile de relaxare, de la mediul ambiant, muzică, lumânărele, uleiuri esențiale, băi calde, chiar și alcool dar cu moderație pentru că nu este foarte indicat în endometrioză (excepție face vinul roșu, deoarece conține resveratrol, un fitoestrogen care are proprietăți anti inflamatoare și reduce, de asemenea, dezvoltarea de noi celule roșii) sunt factori care vă pot ajuta să vă relaxați atât de mult încât, cel puțin în acele momente să scăpați de dureri!

Nu pot să nu subliniez importanța partenerului perfect. Observați că evit termenul de suflet pereche. În sex, cu suflete pereche sau nu, tot hormonii dictează. Însă e important ca acești hormoni să se contopească cu cei ai lui. Din experiență vă spun că, atât timp cât împarți un astfel de moment cu omul potrivit, durerile dispar ca prin minune. Cum știi că el este omul potrivit? Nu știi! Simți.

Lăsați la o parte mitul femeilor neiubite! Se poate face și dragoste și sex cu endometrioză! Și nu, nu doare!